Adrian Mihalcea vede o singură cale prin care Dinamo mai poate avea viitor: „Jucătorii vor pleca în continuare!”

Adrian Mihalcea vede o singură cale prin care Dinamo mai poate avea viitor: „Jucătorii vor pleca în continuare!”
Adrian Mihalcea vede o singură cale prin care Dinamo mai poate avea viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Mihalcea (44 de ani), fostul antrenor al lui Dinamo, este de părere că toate promisiunile făcute de Pablo Cortacero, acționarul majoritar al formației roș-albe, sunt doar minciuni. Acesta susține că există o singură cale prin care Dinamo mai poate avea viitor.

Clubul Dinamo a fost preluat, în această vară, de un grup de investitori spanioli. Deși se aștepta ca acesta să-i aducă „strălucirea” de altădată formației din „Ștefan cel Mare”, echipa a rămas cu aceleași probleme financiare din trecut. Și au apărut altele chiar mai grave decât în era Negoiță.

Dinamo se află pe locul 11 din Liga 1, cu 16 puncte obținute, după 15 meciuri jucate.

Adrian Mihalcea vede o singură cale prin care Dinamo mai poate avea viitor

Fostul tehnician din „Ștefan cel Mare” spune că suporterii vor trebui să o ajute și mai multe pe Dinamo, din punct de vedere financiar. În caz contrar, echipa roș-albă va dispărea.

„Mi se pare că ce se întâmplă la Dinamo e, într-adevăr, o mare minciună. Nu văd viitorul, decât dacă aceşti băieţi din DDB vor reuşi să se implice poate mai mult decât au făcut-o până acum. Jucători vor mai pleca în continuare, pentru că până la urmă nu poţi să vii şi doar să joci fotbal, eşti obligat să ai şi o viaţă socială şi ai familie, şi trebuie să reuşeşti să-i menţii pe o linie de supravieţuire. Dacă lucrurile se vor aşeza, cât de cât, şi poate vor mai primi o parte din bani băieţii…

(n.r. De unde?) Din partea DDB-ului, cu siguranţă, că din altă parte nu văd de unde. Din partea spaniolilor, eu, cel puţin, nu mai am nicio speranţă că vor băga vreun euro. Poate o parte din băieţi vor rămâne şi echipa nu a arătat rău, în ultima perioadă echipa n-a arătat deloc rău”, a declarat Adrian Mihalcea, pentru Telekom Sport.

A făcut primii pași in presă la vârsta de 15 ani, când a început să semneze articole pe volan.ro. Apoi a scris pentru mai multe publicații din domeniul tech, cum ar fi gadget-talk.ro, dexblog.ro sau urbanteh.ro. Fiind pasionat și de fotbal, la vârsta de 17 ani a trecut „granița” spre ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Primul om de la Rapid pe care Șucu l-a trimis la Genoa. Se află deja în Italia
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Ce se întâmplă cu primul transfer al iernii de la Dinamo
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România:
Mesajul unei ucrainence fugite de război în România: "Fiți mai recunoscători și haideți să luptăm împreună"
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
Călin Georgescu n-a mai suportat. Decizia luată chiar azi, 3 ianuarie, în justiție. E ultimă șansă
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×